Acasă EVENIMENT Doi tineri loviţi pe „zebră” de un şofer de 65 de ani

Doi tineri loviţi pe „zebră” de un şofer de 65 de ani

0:00

Doi tineri loviţi pe „zebră” de un şofer de 65 de ani, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUn accident grav s-a petrecut în Piatra-Neamţ, în seara de 5 octombrie, pe strada 1 Decembrie 1918.

Doi tineri, unul de 18 ani din Tarcău şi celălalt de 22 de ani din Piatra-Neamţ, au fost loviţi de un autoturism condus de un bărbat de 65 de ani din Bodeşti, care circula în direcţia Dărmăneşti – Târgu Neamţ.

Tinerii traversau regulamentar, pe marcajul pietonal, dar probabil că şoferul nu i-a văzut la timp. Băiatul de 18 ani a avut mai mult noroc decât prietenul său, pentru că a scăpat doar cu policontuzii.

În schimb, tânărul de 22 de ani a suferit o fractură de os frontal şi un traumatism cranio-cerebral acut şi a fost transportat, iniţial, la Spitalul Judeţean Piatra-Neamţ, după care a fost transferat la Spitalul de neurochirurgie din Iaşi.

„Persoanele implicate în eveniment au fost testate alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”. (C. MIRCEA)

Exit mobile version