”Cei care ajung în Parcul Naţional Ceahlău opresc la punctele de control de la intrările în parc. Ceilalţi, intră la categoria SUSPECŢI şi sunt trataţi corespunzător, principala suspiciune fiind braconajul. Ieri, vigilenţa rangerilor şi a jandarmilor montani a fost verificată de culegătorii de trufe. S-or fi gândit că „Lunea nici iarba nu creşte”. N-a fost să fie şi s-au ales cu o amendă substanţială şi confiscarea celor 1,13 kg de trufe negre”, a declarat Constantin Andraș, șeful pazei Parcului Național Ceahlău.
Jandarmii le-au aplicat o amendă de 2.000 de lei căutătorilor de trufe, iar ”marfa” a fost predată, pe bază de proces verbal, Ocolului Silvic BIcaz. Cetățenii prinși la trufe aveau o autorizație care le permite această activitate în orice pădure din județul Neamț, însă în niciun caz în rezervația naturală, unde nimeni nu are voie să desfășoare astfel de ”activități”.
C.M.
Felicitari!!! E o premiera in Ceahlau ca rangerii sa ia atitudine . De obicei taie bilete la intrare si in rest e o debandada totala. Fiecare face ce vrea , unde vrea si cu cine vrea . Campari si focuri prin platou, mizerie destul de multa , masini si tot felul de atv-uri peste tot (in zona Durau-cab.Fantanele e jale. Urca unii cu ditai ATV-urile , zi si noapte de sa duce dracu tot farmecul muntelui . Pe aia nu-i vedeti ca le parcheaza langa cladirea administratiei . Sau cei de la Hotel Bistrita au regim special???) O fi specificul acestui parc… dar totusi.