0:00

Doi băieți, unul în vârstă de 15 ani și celălalt de 17 ani, din Piatra Neamț și din Dumbrava Roșie, au fost prinși, ieri și încătușați de polițiști. Cei doi sunt cercetați pentru că în toamna anului trecut au furat mai multe mașini pe care le-au condus și apoi le-au abandonat, sau le-au înapoiat proprietarului. Inițial, tinerii au fost plasați în arest preventiv la domiciliu, dar, fiindcă n-au fost găsiți acasă de polițistul de supraveghere, s-a cerut instanței să fie arestați preventiv. „La data de 22 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești au depistat, pe raza localității Dumbrava Roșie, doi tineri de 15, respectiv 17 ani, pe numele cărora Judecătoria Piatra Neamț a emis mandate de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat”, potrivit IPJ Neamț. Băieții au fost cazați de ieri în arestul poliției. Faptele pentru care sunt cercetați s-au petrecut în perioada septembrie – decembrie 2019, când au furat mașini sau bunuri din mașini, păgubașii fiind din Piatra Neamț și din Dumbrava Roșie. (C.I.)

Articolul precedentPompieri inspirați la Dumbrava Roșie – apă pe garduri și pe sufit, ”atât se putea face” – zice șeful lor
Articolul următorElevii Școlii Gimnaziale 5 Piatra Neamț au evocat Mica Unire la o șezătoare