– De ce sunteți la târg?
– Pentru a veni noi către clienți, nu ei către noi, pentru că, în magazin, avem contacte mai puține. Aici, colegii noștri profesioniști, care vor sta trei zile la târg, sunt în măsură să le povestească oamenilor cine suntem noi și să le mulțumească pentru faptul că ne sunt alături de aproape 30 de ani.
Ca să vă detaliez: acum 28-29 de ani, am intrat în afaceri, pornind de la comerțul cu carte, dar pasiunea domnului Ștefan a fost, dintotdeauna, mașina, și-și dorea foarte mult să intre într-un business legat de mașini. Prin 1995, ne-am apucat, pornind de la un chioșc prin care vindeam accesorii pentru mașini. Pe rând, am atras către noi oameni profesioniști, care știau cu ce se mănâncă afacerea de vânzări auto și ne-am dezvoltat și am făcut foarte multe magazine. Colateral, am păstrat și afacerea cu librării, care ne-a ajutat foarte mult, pentru că aveam o înclinație către a citi, a ne instrui, a învăța, lucru pe care l-am transmis și colaboratorilor și angajaților noștri. Am avut succes, pentru că avem oameni de bază în firmă, care sunt la noi de peste 20 de ani, și ne mândrim cu lucrul ăsta.
– Înainte de a vă sprijini copiii, i-ați sprijinit dumneavoastră pe ei, ați investit în educația lor.
– Investiția a fost în a-i îndemna să învețe și să se perfecționeze. Am avut norocul să fie niște băieți ascultători, care s-au școlit la școli înalte. Dan, băiatul cel mic, a studiat postuniversitar la Sorbona, iar Marius, băiatul cel mare, s-a perfecționat și a studiat în America și cunoștințele acumulate acolo în alt sistem, în alt stil de școală, încearcă acum să le aplice în România.
Lucrul cu care eu mă mândresc cel mai tare legat de activitatea lor este faptul că anul acesta a fost al cincilea an când au luat premiul I pe țară pentru cel mai bun angajator din România, la concurență cu marile firme multinaționale, care au kit-uri foarte serioase de a-și păstra angajații. Copiii mei încurajează dezvoltarea personală și de aceea au înființat Fundația Autonom, care funcționează la toate filialele din țară. Fiecare filială poate să facă proiecte, să ajute și să se implice în comunitatea locală pe teme de educație. Fundația noastră sprijină educația, performanța, copiii care au nevoie de ajutor pentru a participa la concursuri internaționale, copiii care creează ceva. Mai mult, colegii noștri se implică și merg personal lângă copii, învață, lucrează, fac after-school cu copiii, avem o echipă de voluntari, deci lucruri mult mai importante decât de a vinde piese auto. Din asta trăim, dar celelalte ne dau căldura și satisfacția sufletească.
– Ați plecat la drum, practic, cu doi angajați, dumneavoastră și domnul Ștefan. La câți ați ajuns acum?
– Avem peste 500 de angajați, iar în Autonom avem peste 9.000 de mașini, firma funcționând pe divizia de leasing operațional și închirieri directe către clienți,. Autonom are peste 40 de filiale în toată țara, cu prezență în toate aeroporturile. În Piatra Neamț suntem peste 100 de angajați – la Ștefan și Compania avem vreo 32, la service peste 30, iar la Autonom cred că sunt mai mult de 50, pentru că toată partea administrativă a firmei Autonom este în Piatra Neamț, un lucru la care ținem foarte mult. Și toate taxele locale se plătesc aici. Eu cred că suntem unul din cei mai mari contribuabili și nu s-a întâmplat niciodată, în cei peste 25 de ani de activitate, să întârziem cu taxele sau cu ratele bancare sau să nu ne plătim furnizorii. Cred că asta ne-a și ținut pe piață atâția ani – seriozitatea față de parteneri.