Mircea Alexandru STĂNCIULESCU, ofițer de poliție în cadrul Biroului 6 de Poliție Rurală din comuna (Bacău), la data săvârșirii faptei, în prezent aflat în detenție, pentru executarea unei pedepse privative de libertate, este acuzat de luare de mită, iar Dragoş-Constantin TANASĂ, avocat în cadrul Baroului Bacău, aflat sub control judiciar, este cercetat pentru complicitate la luare de mită.
„În perioada 12 – 14 ianuarie 2013, inculpatul Tanasă Dragoș-Constantin, în calitate de avocat în cadrul Baroului Bacău, a intermediat pretinderea sumei de 1.500 euro, de către ofițerul de poliție, de la o persoană (denunțător în cauză) cercetată într-un dosar penal instrumentat de lucrători ai Biroului 6 de Poliție Rurală din comună Traian, jud. Bacău. Inculpatul Stănciulescu Mircea Alexandru a pretins, prin intermediul avocatului, suma de bani respectivă pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, în sensul de a depune diligențele necesare în direcția soluționării favorabile a sesizării formulate pe numele denunțătorului, prin schimbarea declarațiilor date de părți sau neînregistrarea efectivă a dosarului penal. Infracțiunea nu s-a mai concretizat, pentru că denunțătorul nu a reușit să mai facă rost de suma de bani pretinsă”, potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA Bacău.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Bacău. (ZCH NEWS)