Acasă COMUNICATE PRESĂ Dispărut de două săptămâni, poliția cere sprijin

Dispărut de două săptămâni, poliția cere sprijin

0:00

Polițiștii cer sprijinul oricărui cetățean care deține informații despre locul în care s-ar putea afla un tânăr de 26 de ani, din Gîrcina, care a plecat de acasă la începutul lunii mai, în localitatea Bilbor (Harghita), și nu s-a mai întors.

„Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit că la data de 11 mai persoana dispărută ar fi fost observată în timp ce se deplasa pe jos, pe o stradă din localitatea Huedin, judeţul Cluj”, a declarat agentul șef adjunct Robert Costân, din cadrul Biroului de presă al Poliției Neamț.

Dispărut de două săptămâni, poliția cere sprijin, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎn ziua dispariției, Andrei Teoharie purta o șapcă albă, era îmbrăcat cu un hanorac de culoare albastră, pantaloni maro și încălţat cu adidaşi albi, având pe cap o şapcă albă.

Tânărul are înălţimea de 1,60 metri, greutatea de 65 kilograme, ochii albaştri, faţa ovală, părul şaten, tuns scurt și tenul măsliniu. Singurul semn particular este o pată maronie la încheietura braţului drept.

Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la găsirea bărbatului căutat este rugată să sune la 112. (C.M.)

Exit mobile version