Astăzi, 5 iulie, medici din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Neamț vor vorbi tinerilor de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă (CSEI) Roman despre efectele distructive ale consumului de alcool. Este prima activitate din campania națională de informare și educare pe această temă, ce se va desfășura luna aceasta.
Luna aceasta, mai sunt programate tipărirea și distribuirea a 500 de broșuri „Efectele consumului de alcool” și transmiterea unor materiale informative mediatorilor sanitari și asistenților comunitari din județul Neamț. Broşura (pdf):
https://zch.ro/wp-content/uploads/2018/07/broșură-antialcool-2018.pdf
În broșura campaniei sunt prezentate o serie de informații, potrivit cărora copiii și tinerii sunt cei mai vulnerabili, cu atât mai mult cu cât studiile oficiale arată că vârsta de 14 ani este media de la care adolescenții gustă alcoolul, că unul din 5 băieți s-a îmbătat prima dată până a împlinit 13 ani, că un sfert dintre tinerii cu vârste între 18 și 34 de ani au fost victimele agresiunilor provocate de consumul de alcool. În broșură sunt explicate limitele de la care alcoolul devine periculos pentru sănătate și de ce tinerii instituționalizați și cei care la împlinirea vârstei de 18 ani părăsesc sistemul de ocrotire sunt vulnerabili. Dincolo de informații și statistici ce îngrozesc, totuși poate prin această campanie directă tinerii din grupa de risc vor afla și ce anume pot face pentru a nu deveni dependenți și unde se pot adresa pentru a primi ajutor concret. (C.I.)