“Noi îi avem pe listă cu nume și prenume. Dacă luna trecută doar 9 dintre ei au avut acest drept suspendat, luna aceasta o să am grijă ca cel puțin jumătate dintre ei să nu aibă bani de benzină la BMW, dacă așa înțeleg ei să fie serioși!”, a spus Marius Ghineț, vădit supărat.
Fiecare asistat social are de efectuat de la una la 6 zile a câte 8 ore de muncă în folosul comunității, în funcție de numărul de membri ai familiei care beneficiază de banii din ajutorul social. De regulă, aceștia efectuau câte două ore dimineața până ce ajungeau la numărul total de ore pentru luna în curs. Potrivit legislației, dacă timp de trei luni au acest drept suspendat din cea de-a patra lună le încetează dreptul de a beneficia de ajutor social.
Angela Croitoru