Chiar dacă activitatea oamenilor a provocat multe daune mediului natural, România rămâne, în continuare, o ţară atrăgătoare datorită armoniei care există între diferitele sale forme de relief. Puţini dintre noi s-au gândit, însă, că aproximativ o treime din teritoriul ţării este reprezentat de zona montană, ceea ce înseamnă cca. 74.000 km, din care peste 4 milioane de hectare de păduri şi cam 2.300.000 de hectare pajişti naturale: păşuni şi fâneţe. Aceste suprafeţe se află pe teritoriul a 657 unităţi administrative din care fac parte nu mai puţin de 3.560 sate de munte. Populaţia totală este de 3.270.000 locuitori, dintre care mai bine de două milioane de persoane formează familii de agricultori montani. Zonele acestea sunt totalmente diferite de zonele de câmpie şi colinare atât din punct de vedere al traiului, al mentalităţii, al tradiţiilor şi obiceiurilor, al felului de-a fi, al fertilităţii solului, al regimului de climă şi al precipitaţiilor, al izolării şi distanţelor dintre zonele locuite, dar mai ales din punctul de vedere al tehnologiei lucrărilor de exploatare a solului. Una dintre gravele greşeli din perioada postdecembristă a reprezentat-o desfiinţarea Comisiei Zonei Montane şi apoi, în 2010, a Agenţiei Naţionale a Zonei Montane, instituţii specializate în monitorizarea activităţii specifice din respectivele regiuni. Dispariţia acestor forumuri a generat în foarte scurt timp o serie de consecinţe grave şi neplăcute: dezorganizarea sistemului; apariţia derutei şi a haosului; părăsirea localităţilor montane de către tineri; scăderea interesului pentru creşterea animalelor; scăderea efectivelor de bovine cu aproape 50% şi a ovinelor cu peste o treime; diminuarea până la derizoriu a preţurilor materiilor prime (lapte, carne lână) din cauza unor intermediari nesătui; accentuarea stării de sărăcie a locuitorilor; reducerea numărului bacilor; îmbătrânirea tot mai accentuată a populaţiei şi chiar dispariţia unor întregi cătune; sălbăticirea florei furajere; deficienţe în protejarea pajiştilor montane şi în conservarea biodiversităţii mediului natural. Situaţia pare a fi scăpată de sub control la această vreme. Fără reintroducerea instituţiilor specializate, instituţii abuziv şi inutil desfiinţate, fenomenul de abandon al locurilor, al ocupaţiilor specifice al tradiţiilor şi al civilizaţiei muntelui va deveni unul ireversibil. În Legea pentru restructurarea MADR, depusă la Parlament în 2013, este stipulată clar reînfiinţarea Agenţiei Zonei Montane şi a Centrului de Formare şi Inovaţii pentru Dezvoltare în Carpaţi. Propunerea iniţială a MADR a fost ca sediul Agenţiei Zonei Montane şi a CEFIDEC să fie fixat, aşa cum ar fi normal, la Vatra Dornei, acolo unde ministerul deţine o amplă bază materială proprie – clădiri funcţionale, echipate complet cu mobilier şi cu 40 PC-uri, laboratoare, bibliotecă, săli de cursuri şi seminarii, dar şi un număr de 14 experţi, specializaţi în ţară şi în Uniunea Europeană – pentru specificul zonelor de munte. Dar Senatul a modificat textul de lege şi a stabilit ca sediul să fie la Alba Iulia, fără niciun argument. Părerea mea este că sediul acestor instituţii trebuie să rămână la Vatra Dornei. Voi face tot ceea ce depinde de mine, atât în cadrul Comisiei pentru Agricultură, cât şi în plenul Camerei Deputaţilor, pentru revenirea la situaţia de dinainte, adică la normalitate.
Ioan MUNTEANU
Deputat de Neamţ
