0:00

Miercuri, 24 iulie 2019, va avea loc proba scrisă din examenul național pentru obținerea dreptului de a profesa în învățământ. În județul Neamț sunt 143 de profesori care s-au înscris la examen. Candidații vor susține proba scrisă la Colegiul Național „Calistrat Hogaș” din Piatra Neamț. Definitivat: Profesorii dau, miercuri, proba scrisă a examenului național, ZCH NEWS - sursa ta de informații Accesul în centrul de examen se face în intervalul orar 8-8.45, pe baza actului de identitate valabil. Proba va începe la ora 10 și durează patru ore. Candidații vor folosi cerneală sau pix albastru și desenele sau graficele vor fi făcute cu creionul negru. Nu este permis candidaților să intre în sala de clasă cu poșete, cărți, telefoane mobile și alte obiecte, acestea fiind depuse într-o încăpere de depozitare pusă la dispoziție de centrul de examen. Doar candidații de la disciplinele economice pot avea în sala de examen planurile de conturi. Nota minimă de promovare a definitivatului este 8.

Definitivatul acordă candidaților promovați dreptul de a profesa în învățământ. Ulterior, cadrele didactice pot obține gradele II și I. Pot intra în examen profesorii debutanți cu minim un an la catedră, normă întreagă. Candidații au parcurs până acum probele de inspecții de specialitate, iar notele obținute contează doar pentru examenul din această sesiune.

La proba scrisă, subiectul de specialitate are 60 de puncte, subiectul de metodică 30 de puncte și 10 puncte sunt acordate din oficiu. Modele de subiecte și bareme de corectare sunt publicate de Centrul Național de Evaluare și Examinare http://subiecte.edu.ro/2019/definitivare/modeledesubiecte/ . Primele rezultate se afișează în data de 31 iulie, urmată de depunerea contestațiilor până pe 1 august, soluționarea și afișarea rezultatelor în data de 5 august și validarea rezultatelor prin emiterea ordinului ministrului Educației în perioada 9-14 august 2019.

(C.I.)

Articolul precedentO victimă după ciocnirea a trei masini
Articolul următorTânăr cercetat pentru trei infracțiuni rutiere