Acasă EVENIMENT De 1 octombrie pensionarii merg gratis cu telegondola

De 1 octombrie pensionarii merg gratis cu telegondola

0:00

De 1 octombrie pensionarii merg gratis cu telegondola, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Ziua Internațională Vârstnicului, zi ce se aniversează pe data de 1 octombrie, urmează a fi marcată și la Piatra Neamț. Fundația Pro Carit, Sindicatul Județean al pensionarilor, Uniunea județeană a Pensionarilor și Fundația de Îngrijiri Comunitare din Piatra Neamț au primit de la Consiliul Local 45.000 de lei în vederea organizării mai multor activități culturale și artistice dedicate pensionarilor din Piatra Neamț. Pe 1 octombrie, deși cade într-o zi de marți, bunicii și nu numai sunt invitați să participe, gratuit, la un spectacol organizat la casa de cultură a sindicatelor din Piatra Neamț. Membrii Uniunii Județene a Pensionarilor și cei ai Sindicatului Pensionarilor sunt invitați să ia parte la mese festive organizate tot cu ocazia aniversării Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice. ”Primăria și Consiliul Local Piatra Neamț sunt alături de persoanele vârstnice din municipiul Piatra Neamț cu ocazia zilei de 1 octombrie. În ședința Consiliului Local de pe 16 septembrie au fost aprobate în mod special niște sume de bani pentru ca organizațiile de profil să organizeze manifestări dedicate acestei zile. Pe lângă aceste evenimente, în parteneriat cu Perla Invest, pensionarii vor primi gratuitate la transportul cu telegondola și acces liber în Parcul Zoo. Accesul se va face pe bază de buletin și cupon de pensie. De asemenea, am propus și Complexului Muzeal Județean și Societății Troleibuzul să ni se alăture prin oferirea de gratuitate în ziua respectivă la muzee și la transportul în comun pentru toți pensionarii”, a precizat Adrian Grigoraș, viceprimar al municipiului Piatra Neamț. (I.C.)

1 COMENTARIU

  1. LA MULTI ANI! Sanatate, viata lunga pensionarilor, din cel mai frumos oras din lume…PIATRA NEAMT! Pensionarii merita elogiati… au contribuit deplin la construirea frumusetii jud.Neamt!!!

Comments are closed.

Exit mobile version