Magistrații din cadrul Judecătoriei Târgu Neamț s-au pronunțat în cazul unui grav accident de circulație soldat cu uciderea unui adolescent și rănirea altor doi. Șoferul implicat, un bărbat de 52 de ani, din Pipirig, a fost găsit vinovat de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă și a fost condamnat la 2 ani și 11 luni de închisoare pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere. Pe parte civilă, magistrații au acordat aparținătorilor despăgubiri ce însumează 1.850.000 de lei. Decizia nu este definitivă și a fost atacată la Curtea de Apel Bacău de către șofer și firma la care era asigurată mașina acestuia.
În fața judecătorilor bărbatul a declarat că la momentul accidentului, din sens opus venea un autoturism cu luminile de întâlnire aprinse, a făcut o buclă intrând pe contrasens apoi a revenit. S-a speriat, a frânat brusc și a tras dreapta de volan. A văzut pietonii, dar târziu, i-a claxonat, dar nu a mai putut să îi evite. A susținut că nu ar fi văzut băieții din timp, deoarece era întuneric, ploua, ei nu aveau nici o lumină și nici haine cu elemente reflectorizante. Recunoscând faptele, bărbatul a beneficiat de reducerea pedepsei cu o treime, astfel rezultând o sancțiune fără executare. (G.S.; FOTO: Antena 3 CNN)