Acasă ACTUALITATE ACTUALIZARE MANOLIU CERCETAT PENTRU UCIDERE DIN CULPĂ!

ACTUALIZARE MANOLIU CERCETAT PENTRU UCIDERE DIN CULPĂ!

0:00

ACTUALIZARE MANOLIU CERCETAT PENTRU UCIDERE DIN CULPĂ!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiACTUALIZARE: Poliţiştii au finalizat cercetările la locul accidentului şi au ajuns la concluzia că Dan Manoliu este posibil să fi adormit la volan. Maşina CJ Neamţ a intrat direct pe contrasens, a lovit violent biciclistul, a intrat într-un stâlp din beton şi s-a oprit în fântâna din curtea unei case. Autoturismul, marca VW, a fost distrus în proporţie de 70-80%. Lui Dan Manoliu i-a fost reţinut permisul de conducere, iar pe numele său a fost deschis un doar penal, sub acuzaţia de ucidere din culpă.

********

ŞTIRE INIŢIALĂ: Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Dan Manoliu, a provocat un accident mortal, în dimineaţa de 21 decembrie, la Baratca. El conducea un autoturism în direcţia Roman – Piatra-Neamţ, a pătruns pe contrasens şi a lovit în plin un biciclist. Impactul a fost extrem de violent, iar victima, care a suferit leziuni foarte grave, a murit la spital în jurul orei 11, după două ore în care medicii au încercat să-i salveze viaţa.

„Accidentul s-a produs pe DN 15 D, în condiţiile în care autoturismul, condus de un bărbat de 53 de ani din Roman, a pătruns pe contrasens”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. „Conducătorul auto a fost testat şi a rezultat că nu consumase alcool. Cercetările de la faţa locului sunt încă în desfăşurare şi urmează să se stabilească exact în ce condiţii s-a produs accidentul”.

Victima avea 58 de ani şi era din Baratca.

C. MIRCEA

2 COMENTARII

  1. „a intrat într-un stâlp din beton ” De fapt, a pus la pamant un stalp din aia de curent, l-a retezat. Probabil concluzia va fi ca de vina a fost stalpul…

Comments are closed.

Exit mobile version