Alt “viteaz” prins de poliţişti are 28 de ani şi este din Rediu. El a fost oprit în timp ce conducea un autoturism pe DJ 156 A, în localitatea Borleşti. Avea o concentraţie de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i s-a recoltat sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Al treilea proaspăt posesor de dosar penal era treaz, dar nu avea permis de conducere. Este vorba despre un tânăr de 19 ani, care a fost oprit pentru control în timp ce conducea un autoturism pe strada Bisericii din Sagna.
Pentru cei care cred că nu e “mare lucru” să conducă un vehicul chiar dacă nu au permis, merită să precizăm că Noul Cod Penal stabileşte o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani pentru această infracţiune. Aceeaşi pedeapsă este stabilită pentru conducerea sub influenţa alcoolului.
C.M.