Turul al IV-lea al Cupei României disputat miercuri, 26 aprilie, a fost unul plin de evenimente.
Meciul dintre Steel-Man Târgu Neamţ şi Bradu Borca „s-a întrerupt în minutul 18, deoarece echipa oaspete a rămas în doar 6 jucători”, după cum informează Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Neamţ. Formaţia din Târgu Neamţ va câştiga cu 3-0 şi va promova în turul următor. Surprinzător, în condiţiile în care Bradu Borca este lidera la zi a Ligii a IV-a.
Un rezultat oarecum surprinzător, prin dimensiuni, s-a înregistrat şi în partida Voinţa Ion Creangă-Moldova Cordun 5-0 (3-0). De asemenea, Cimentul Bicaz a învins, cu 3-1 (1-1), pe Teiul Poiana Teiului.
În celelalte partide s-au consemnat rezultatele: Zimbrul Vânători Neamţ-Speranţa Răuceşti 1-2 (1-1) şi Vulturul Costişa-Bradul Roznov 3-2 (2-0). Unirea Dulceşti şi Flacăra Brusturi au stat.
Următoarea etapă a Cupei României (sferturi) este programată pe data de 10 mai. (A. MOISE; M. CONSTANTINESCU; FOTO: Gelu CRĂCANĂ; Facebook)