Un bărbat de 32 de ani, din localitatea Timișești, are mari șanse să ajungă în Germania, nu în excursie, ci din cauza infracționalității transfrontaliere. Totul după ce pe numele lui autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare, fiind dat în urmărire internațională. Pe 6 aprilie a fost ridicat de la domiciliu de polițiștii nemțeni.
Bărbatul va fi prezentat în fața unui judecător de la Curtea de Apel Bacău care va stabili dacă pune în executare mandatul european de arestare. În cazul în care se decide extrădarea și, dacă va fi condamnat penal, va fi returnat în țara de origine pentru executarea pedepsei într-un penitenciar autohton. (G.S.)