Judecătoarea Gabriela Baltag, care în 2016 era președinta Asociației Magistraților din România, i-a cerut public Liviei Stanciu să demisioneze, după cazul Rarinca. Mariana Rarinca a fost achitată pentru acuzația de șantaj, pentru care a fost anchetată după ce Livia Stanciu a susținut că femeia i-ar fi pretins 20.000 de euro ca să nu dea presei niște informații ”compromițătoare”. Gabriela Baltag i s-a adresat direct Liviei Stanciu, printr-o scrisoare deschisă în care a acuzat-o de decredibilizarea justiției: ”Daca sistemul judiciar e mai vulnerabil acum ar trebui să fie preocuparea care să nu vă dea în niciun fel liniște zilele acestea doamna judecător! Prezența dumneavoastră în fruntea celei mai reprezentative instanțe, un etalon al dreptății, pune în pericol credibilitatea magistraților, iar în ochii unui observator obiectiv sunteți o persoană care nu mai poate beneficia de respectul acestei înalte demnități! Dovediți onoare doamna judecător, așteptăm demisia dumneavoastră!”
CSM a decis că, prin această scrisoare, judecătoarea Baltag a încălcat Codul deontologic și a emis două hotărâri în acest sens. Judecătoarea Baltag n-a fost sancționată practic, însă a atacat cele două decizii în instanță și, după 3 ani și jumătate a câștigat.
C.M.