Acasă NEAMȚ CSM Ceahlăul joacă la Piatra Neamţ

CSM Ceahlăul joacă la Piatra Neamţ

0:00

CSM Ceahlăul joacă la Piatra Neamţ, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiVeste bună pentru microbişti! Formaţia de fotbal de liga a 5-a, CSM Ceahlăul va susţine meciul cu Viitorul Podoleni pe terenul principal al stadionului din Piatra-Neamţ.

Partida va avea loc vineri, 16 septembrie, cu începere de la ora 17:30. Aceasta este primul joc oficial pe care elevii antrenorilor Şteţ, Avădanei şi Anton îl dispută pe teren propriu în actualul sezon. În prima etapă ei s-au impus cu 4-2 în deplasare la Stejarul Ţibucani.

„Am primit garanţii că jocul va fi găzduit de stadionul Ceahlăul. Într-un fel e şi normal pentru că-i singura echipă de fotbal de seniori din Piatra Neamţ şi era păcat să dispute meciurile în altă parte”, a declarat profesorul Toader Şteţ, antrenorul principal.

În runda inaugurală a ligii a cincea, Viitorul Podoleni a câştigat cu 3-0 la masa verde, deoarece Flacăra Brusturi nu s-a prezentat la meci.

„Ne aşteaptă un joc dificil. Privim acestă confruntare cu multă seriozitate, nu ne subestimăm adversarii. Îmi doresc o victorie care să-i mulţumească pe spectatorii care vor veni să ne vadă”, a mai spus Toader Şteţ.

În clasamentul seriei a doua, Viitorul Podoleni şi CSM Ceahlăul ocupă locurile doi şi trei cu câte 3 puncte, fiind departajate de golaveraj. Lideră este Energia Pângăraţi care a dispus în primul meci cu 5-0 de Voinţa Dochia.

Rezultatele complete şi clasamentele celor două serii ale ale Ligii a V-a AICI. (Ana MOISE; FOTO: Facebook)

2 COMENTARII

  1. Risul cucului… Pe stadionul pe care a evoluat Juventus Torino, acum pregatim cu seriozitate meciul cu Viitorul Podoleni !!! Sa-i explice cineva caricaturii politicianiste care se cheama Luca ce a insemnat un PENALTY pe care din nefericire piatrenii l-au ratat… ba chiar l-au pierdut… pe la Voluntari mi se pare! Am sa merg in ziua alegerilor parlamentare la Torino si am sa am votez …. da fuga ,fuga nu asa… HAI CEAHLAUTUUUUU !!!!

Comments are closed.

Exit mobile version