Actualizare: Conform unor informații apărute în presa centrală, bărbatul în vârstă de 41 de ani ar fi fost omorât de o adolescentă de 16 ani pa care ar fi sechestrat-o și ar fi încercat să o violeze. Cosmin Andreica, liderul Sindicatului Europol, a declarat pentru Antena 3: „Colegii au intervenit în baza informaţiilor obţinute şi după ce au reuşit localizarea minorei care a sunat la 112 şi a spus că se află în interiorul unui apartament cu un bărbat despre care crede că l-a ucis şi se refugiase într-o cameră a acelui imobil.
Cu privire la incident în sine, este important de precizat că în urmă cu mai multe zile, minora a fost dată dispărută după ce plecase de acasă de două zile. Ulterior a fost identificată de poliţişti şi a fost predată părinţilor, după care minora a plecat din nou de acasă, însă de data aceasta nu a mai fost sesizată dispariţia de către părinţii ei. Ştim că minora a încercat să se angajeze văzând un anunţ pe Olx.
Din datele pe care eu le deţin în acest moment, minora a luat legătura iniţial cu tatăl ei, căruia i-a spus că a ucis un bărbat. Nu e vorba despre a greşi adresa. Este vorba despe aceeaşi adresă de la acelaţi etaj, unde erau două apartamente. Două apartamente în care au pătruns concomitent”.
Actualizare: Apelul la 112 a fost dat de către o femeie. Conform IPJ Neamț, „persoana se afla în stare de șoc și nu a putut furniza detalii concrete cu privire la locația unde se află, polițiștii au intervenit în două locații, aflate la același etaj al imobilului”.
Știre inițială: Un bărbat a fost ucis cu mai multe lovituri de cuţit.
Azi noapte, 17 august, în jurul orei 1,00, într-un apartament de pe strada Mihai Eminescu din Piatra Neamţ a avut loc o crimă în urma unei altercaţii.
Un bărbat de 41 de ani a fost înjunghiat cu un cuţit, de mai multe ori, în piept, loviturile primite fiindu-i fatale.
„A fost făcută o sesizare prin apel la 112, în jurul orei 1,00, despre o altercaţie care ar fi avut loc într-un imobil de pe raza municipiului Piatra Neamţ. La faţa locului a fost găsită o victimă de sex masculin, de aproximativ 41 de ani, care prezenta mai multe plăgi înjughiate în zona toracică. Cercetările continuă pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a comis fapta“, a precizat procuror Erica Petronela Cucoradă, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ.
Modul în care a fost săvârșită crima oferă indicii cu privire la o posibilită legătură apropiată între criminal și victimă. Nu există date publice dacă criminalul este un bărbat sau o femeie.
Vom reveni cu detalii pe parcursul anchetei.
Angela Croitoru