Acasă INFRACȚIONAL Crima de la Bahna: unul dintre suspecţi va fi eliberat!

Crima de la Bahna: unul dintre suspecţi va fi eliberat!

0:00

Crima de la Bahna: unul dintre suspecţi va fi eliberat!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiTarzan Lupu (31 de ani) din Izvoare, Bahna, arestat acum o săptămână împreună cu fratele său Octavian /26 de ani), pentru uciderea unui consătean, va fi eliberat în această seară (25 aprilie). Decizia de a-l pune în libertate a fost luată de Tribunalul Neamţ, la cererea Parchetului Judeţean. După administrarea tuturor probelor, procurorii au ajuns la concluzia că Tarzan Lupu nu a participat la faptă, ci doar a asistat, el fiind la fel de beat ca fratele său, care a dat cu cuţitul. Prin urmare Parchetul a cerut instanţei înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar, însă judecătorii n-au fost de acord şi au hotărât ca Tarzan Lupu să fie eliberat fără nicio altă restricţie. În această seară, la ora 22, expiră termenul în care decizia instanţei ar fi putut fi atacată, iar Tarzan Lupu va fi pus în libertate.

El şi fratele său au fost acuzaţi, iniţial, că au atacat un consătean de 45 de ani care se întorcea acasă, cu căruţa, duminică, 17 aprilie. Omul a fost înjunghiat de mai multe ori într-un picior, fără niciun motiv, şi a murit câteva minute mai târziu, din cauza hemoragiei masive. Ambii fraţi au fost prinşi, cu ajutorul mascaţilor, şi au primit mandate de arestare. Cum Tarzan Lupu are antecedente tot pentru că a înjunghiat un om (care a avut noroc şi a scăpat cu viaţă), n-au fost multe dubii cu privire la abilitatea sa de a da cu cuţitul. Ulterior, însă, s-a dovedit că nu el e criminalul, ci doar fratele său, care până acum nu s-a ocupat decât cu furturi. Oricum fraţii Lupu sunt temuţi în comunitate şi eliberarea lui Tarzan, chiar dacă este nevinovat de data asta, nu va fi primită cu bucurie de săteni. Oamenii din Izvoare sunt obişnuiţi să nu le iasă în cale celor din familia Lupu, mai ales dacă sunt băuţi şi puşi pe scandal.

C.M.

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Exit mobile version