Ministerul Educației și Cercetării a lansat în dezbatere publică un proiect de Hotărâre de Guvern prin care costul standard per antepreșcolar/preșcolar/elev este majorat. Acest cost este utilizat pentru finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar și se stabilește anual, printr-un act normativ. Proiectul a fost publicat vineri, 7 februarie, pe site-ul Ministerului.

Creștere cu 2% pentru salariile profesorilor

Costul standard per elev crește cu 2% în 2025, potrivit unui proiect al Ministerului Educației și CercetăriiPrincipala modificare propusă de noul proiect privește componenta destinată cheltuielilor cu salariile cadrelor didactice, care ar urma să crească cu 2% față de anul anterior, cu 189 de lei. Mai exact, valoarea costului standard pentru coeficientul 1 se propune să fie, în 2025, de 9620 de lei, față de 9431 de lei cât era în 2024.

În documentul publicat se precizează că acest cost acoperă cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale prevăzute de lege, precum și contribuțiile aferente acestora.

Deși proiectul vizează indicatorul de finanțare pentru salarii, la finalul anului trecut Guvernul a emis așa-numita ordonanță trenuleț, prin care salariile din Educație au fost înghețate. Proiectul actual vine însă cu propuneri de ajustare a bugetului școlilor prin acest cost standard, decizia finală urmând a fi luată prin adoptarea hotărârii de către Guvern.

Bunuri, servicii și formare profesională, majorate cu 7,8%

Alături de componenta legată de cheltuielile de personal, proiectul de Hotărâre de Guvern propune și creșterea costului standard pentru bunuri și servicii, formarea profesională și evaluarea elevilor cu 7,8%, de la 649 de lei (valoarea din 2024) la 704 lei (valoarea propusă pentru 2025). Acest buget acoperă, printre altele, cheltuieli cu utilitățile, materiale școlare și alte servicii necesare funcționării unităților de învățământ.

Finanțarea școlilor, bazată pe costul standard per elev

Costul standard per elev este un indicator-cheie pentru finanțarea de bază a tuturor școlilor din România, indiferent dacă acestea sunt publice, particulare sau confesionale acreditate și care nu percep taxe de la elevi.

Finanțarea de bază acoperă următoarele categorii de cheltuieli:

  1. Salarii, sporuri și indemnizații;
  2. Pregătirea profesională a cadrelor didactice;
  3. Evaluarea periodică a elevilor;
  4. Bunuri și servicii (de la facturi la consumabile școlare).

Aceste sume sunt alocate din bugetul de stat, prin consiliile județene sau locale, și se calculează în funcție de numărul de elevi înscriși într-o unitate școlară, de tipul și nivelul acesteia (grădiniță, școală primară, gimnazială, liceu etc.), precum și de zona geografică și condițiile climatice (împărțite în șase zone, în funcție de cheltuielile cu încălzirea și alte utilități).

Context: bugetul educației pentru 2025

  • Pentru anul 2025, Ministerul Educației și Cercetării primește 3,04% din PIB, conform legii bugetului de stat pe anul 2025 aprobată de Parlament pe 7 februarie și publicată pe 10 februarie în Monitorul Oficial.
  • În 2024, componenta de salarii a crescut cu 38% față de anul anterior, în contextul bugetării sporite din urma grevei profesorilor din 2023.

În pofida faptului că, prin Ordonanța de Urgență publicată pe 31 decembrie, Guvernul a stabilit înghețarea salariilor profesorilor, proiectul de față reglementează modul de calcul al finanțării școlilor prin costul standard per elev. Documentul se află în dezbatere publică, iar forma finală urmează să fie adoptată printr-o Hotărâre de Guvern, după încheierea perioadei de consultare.

Alexandru Andrieș

Articolul precedentZiua Internațională a Siguranței pe Internet, marcată la Neamț prin acțiuni de prevenire
Articolul următorKlaus Iohannis părăsește după 10 ani fotoliul de la Cotroceni. Ilie Bolojan va fi de astăzi președinte interimar