Ilie fost anunţat deja ca noul antrenor principal al „aviatorilor“ băcăuani şi a condus primul antrenament. Pietreanul i-a luat locul lui Giani Florian, cel care a demisionat vinerea trecută la finalul primului joc pierdut pe teren propriu de Aerostar în acest sezon, scor: 1-3 cu Olimpia Râmnicu Sărat.
Costel Ilie îşi va face debutul pe banca celor de la Aerostar, la acest final de săptămână, cu prilejul meciului pe care băcăuanii îl au programat, în deplasare, cu FC Panciu. Aerostar Bacău ocupă locul 6 în clasamentul Seriei I din Liga a III-a. În noua sa postură, Costel Ilie va deveni adversar al celor două formaţii nemţene participante în eşalonul trei: Cetatea Târgu-Neamţ şi Petrotub Roman.
Din vara acestui an, antrenorul pietrean Costel Ilie a obţinut Licenţa PRO-UEFA, postură care-i permite să antreneze, pe post de principal, chiar şi la nivelul campionatului Ligii I la fotbal. (Mihai STOIAN)