Acasă EVENIMENT Copii nesupravegheaţi implicaţi în accidente rutiere

Copii nesupravegheaţi implicaţi în accidente rutiere

0:00

Copii nesupravegheaţi implicaţi în accidente rutiere, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDoi copii, de 9 şi 12 ani, din localităţile sucevene Râşca şi Dolhasca au fost accidentaţi de maşini, marţi, 22 septembrie, cam la aceeaşi oră, 11:00.

În ambele situaţii, cei mici, fiind nesupravegheaţi de părinţi sau de cei care îi aveau în grijă, au traversat şoseaua prin loc nepermis.

Din fericire, în ambele cazuri, accidentele au fost uşoare.

„La data de 22.09.2015, ora 11.05, în timp ce conducea autoturismul, pe DJ 155A, în comuna Râșca, un localnic de 55 de ani, a surprins și accidentat ușor un minor de 12 ani, din localitate, pieton, care s-a angajat în traversarea drumului prin spatele unui microbuz oprit pe sensul opus de mers. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

La data de 22.09.2015, ora 11.25, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 208S, pe raza localității Gulia, din orașul Dolhasca, un localnic de 36 de ani, a surprins și accidentat un minor de 9 ani din localitate, care fiind nesupravegheat, s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se asigure. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se menţionează în comunicatul de presă al Poliţiei Suceava. (ZCH NEWS)

Exit mobile version