Acasă ACTUALITATE Controale ITM la 40 depozite din Neamț – o amendă de 20.000...

Controale ITM la 40 depozite din Neamț – o amendă de 20.000 lei

0:00

Controale ITM la 40 depozite din Neamț – o amendă de 20.000 lei, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiTimp de o săptămână, 40 de depozite din județul Neamț au fost verificate de inspectorii de muncă, în campania de combatere a muncii „la negru”. Neregulile constatate au fost multe, 50 consemnate în notele de control. Amendă maximă, de 20.000 lei, a fost dată unei singure firme. „La un angajator, inspectorii de muncă au identificat  o persoană care presta muncă fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă. Au fost constatate 50 de neconformităţi, pentru care au fost dispuse  măsuri de remediere şi au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale din care o  amendă în cuantum de 20.000 lei şi 15 avertismente contravenţionale”, precizează Ioan Popescu, șeful ITM Neamț.

Neregulile sancționate sunt cele care de obicei se regăsesc la astfel de controale. Lipsa pontajului, neacordarea repausului de 48 de ore consecutive pe săptămână, dosare de personal cu date eronate transmise în registrul general de evidență a salariaților sunt comune și în cazul depozitelor verificate. Campania s-a desfășurat în perioada 25-31 ianuarie, prima mare acțiune de acest gen a ITM Neamț din anul 2022.

C.I.

Exit mobile version