Pe 28 iunie, după ce Curtea de Apel Iași a pronunțat decizia definitivă într-un dosar care a fost în atenția publică, polițiștii de la Secția Rurală Săbăoani l-au ridicat pe personajul principal și l-au dus la Penitenciarul Bacău. Oleg Vicliuc a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru constituire a unui grup infracțional organizat și contrabandă. Ucraineanul, care are 40 de ani și este stabilit de mulți ani la Gherăești, a fost implicat în constituirea a două grupuri specializate în contrabandă, din primul făcând parte și doi polițiști. În cel de-al doilea grup a cooptat-o pe soția sa Mihaela, dar a mărit grupul și cu doi bărbați. Pe vremea când făcea afaceri cu polițiștii, Vicliuc avea piață de desfacere în Brașov, dar, după ce-a dat de necaz și a avut dosar penal acolo, s-a retras în zona Moldovei.
”În fapt, bărbatul împreună cu soţia sa, a colectat, transportat şi deţinut în perioada ianuarie 2016-18.03.2016 cantitatea de 115.932 pachete de ţigarete de contrabandă în vederea comercializării, creând bugetului de stat un prejudiciu de 1.388.488 lei”, a declarat agentul șef adjunct Robert Costân, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
Curtea de Apel Iași a decis să-l condamne cu executare doar pe ucrainean. Soția sa și ceilalți doi indivizi implicați în dosar au primit pedepse cu suspendare. Totodată instanța a decis: ”Menține dispoziția referitoare la menținerea măsurilor asiguratorii dispuse prin ordonanţa procurorului din 18.03.2016, prin ordonanţa procurorului din 19.05.2016 și prin ordonanţa procurorului din 24.05.2016 privind pe inculpaţii Vicliuc Oleg şi Vicliuc Mihaela, dar limitează măsura sechestrului doar până la concurența sumei totale de 1.388.488,00 lei”. (C.M.)