Acasă ADMINISTRAȚIE Consilii locale validate la a treia strigare

Consilii locale validate la a treia strigare

0:00

S-au încordat cât au putut consilierii locali din Roznov, Dămuc, Botești și Tarcău, dar, la final, n-au mai avut de ales și s-au prezentat la ședințele de constituire a Consiliilor Locale, care au avut loc vineri, pe 1 iulie.

Legea spune că, dacă nu se prezintă nici la a treia convocare pentru constituirea Consiliului Local, aleșii își pierd mandatele făcând loc supleanților sau, dacă nici aceștia nu vin să depună jurământul, ajungându-se chiar la alegeri parțiale, unde locul le poate fi ocupat chiar de membri ai partidelor rivale. „S-au prezentat toți consilierii. Avem și viceprimar ales, pe Simion Găină, de la PSD”, a declarat Mihai Țepeș, secretarul comunei Dămuc.

Și la Botești s-a ajuns tot la a treia convocare, dar nimeni nu a riscat să-și piardă mandatul. „Ședința s-a încheiat. Avem consiliu valid și viceprimar este Leopold Antal, de la PSD”, a precizat Gabriela Axinte, secretara comunei.

Ședința de constituire a Consiliului Local Tarcău a fost ultima pe ordinea zilei de vineri, dar și aici s-a terminat cu un consiliu validat. „Ședința de abia s-a încheiat. A fost prezență de 100%. S-a votat și viceprimarul, cel care a fost și până acum viceprimar – Mircea Valeriu Nistor, de la PSD”, a declarat Gheorghe Juncu, secretarul comunei.

Andreea AMARIEI

Exit mobile version