Acasă ACTUALITATE Concediu de creștere de două luni pentru tați și indemnizație mai mare...

Concediu de creștere de două luni pentru tați și indemnizație mai mare pentru gemeni

0:00

Mai multe modificări legislative prevăzute de OUG nr. 164/2022 vor intra în aplicare, odată cu noua metologie, din 5 februarie anul acesta. Cele mai importante dintre acestea vizează un concediu de crește a copilului dublu față de acum pentru tați, creșterea indemnizației pentru gemeni sau tripleți și veniturile din străinătate luate în calcul. Întregul pachet de modificări se datorează transpunerii în legislația națională a unor regulamente europene. În plus, de la 1 martie, indemnizația va crește ca urmare a aplicării procentului aferent inflației din anul trecut, care a fost undeva la peste 15%.

Concediul de creștere a copilului în vârstă de până la doi ani (trei ani, în cazul celui cu dizabilități) poate fi acordat oricăruia dintre părinți, dacă sunt îndeplinite o serie de condiții legale. Părintele beneficiar are dreptul la o indemnizație care este de minim 2,5 x indicatorul social de referință – ISR și de maxim 8.500 de lei. În cazul sarcinilor multiple, aceasta se majorează cu 50% pentru fiecare nou născut. Majorarea nu poate fi mai mică decât valoarea minimă a indemnizației pentru creșterea copilului.

Concediu de creștere de două luni pentru tați și indemnizație mai mare pentru gemeni, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAtunci când mama se întoarce la muncă, tatăl poate beneficia de acest tip de concediu. Dacă până acum tații aveau dreptul la o lună de concendiu de creștere a copilului, acum această perioadă s-a dublat. Dacă, însă, tatăl nu solicită în scris acest concediu, mama nu poate efectua concediul în locul acestuia.

O altă noutate este faptul că, pentru perioada asimilată activității, pentru a îndeplini condiția celor minimum 12 luni din ultimii doi ani dinaintea nașterii copilului, va fi luat în calcul și concediul de acomodare. Dacă o persoană realizează venituri atât în țară, cât și străinătate, în statele în care se aplică Regulamentul CE nr. 883/2004, privind coordonarea sistemelor de securitate socială, fără suprapunerea perioadelor de activitate, la stabilirea indemnizației se iau în calcul veniturile realizate în ambele țări.

Angela Croitoru

Exit mobile version