Unitatea amintită este de fapt fostul ”Grup Şcolar Forestier”, înfiinţat în noiembrie 1949 sub denumirea de ”Şcoala tehnică profesională de celuloză şi hârtie”. În perioada 1950-1955 a fost reorganizat tot sub formă de şcoală profesională, ca urmare a transferării liceului „Polizu” din Bucureşti, liceu cu specializarea industrializarea lemnului.
Din istoricul școlii mai aflăm că instituţia s-a numit Şcoala medie tehnică cu profilurile celuloză şi hârtie, respectiv exploatarea şi industrializarea lemnului. Prin cursuri de 4 ani se pregăteau tehnicieni pentru platformele de profil din judeţ. Din 1966 a devenit Grup Şcolar Forestier şi îngloba clase de liceu, şcoală profesională și o şcoală de maiştri. La 1 iunie 1969, titulatura s-a schimbat în Liceul Industrial Forestier cu profilurile silvicultură, exploatări şi construcţii forestiere, industrializarea lemnului, formă de organizare şcolară sub care a funcţionat până în anul 2000 când primeşte numele de ”Colegiul Tehnic” .
„Am făcut aceste demersuri, deoarece numele de Forestier este cel care ne definește, ne reprezintă și după el suntem și cunoscuți. Numele de Colegiul Tehnic poate duce cu gândul doar la o parte din disciplinele tehnice”, a precizat prof. Mihai Pavăl, directorul colegiului. (M. TEODOROF)