Doar în ziua de 28 ianuarie, poliţiştii din Piatra-Neamţ au avut două „întâmplări” cu hoţi. Prima a fost în jurul prânzului, în piaţa centrală, unde agenţii tocmai se aflau într-o acţiune de combatere a furturilor din buzunare, când un bărbat de 69 de ani a reclamat că a rămas fără portofel.
„Polițiștii au intervenit imediat și au imobilizat două persoane, o femeie de 37 ani şi un tânăr de 15 ani, ambii din Piatra Neamţ, de la care au recuperat bunul sustras și l-au predat bărbatului”, a precizat subinspetorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. Cei doi sunt cercetaţi pentru furt, în stare de libertate.
În schimb, în al doilea caz – un tânăr de 17 ani, care a furat acumulatorii auto de la 3 maşini marca Dacia, s-a operat reţinerea autorului. Prejudiciul, în valoare de 600 de lei, a fost recuperat integral, iar tânărul va fi dus astăzi, 29 ianuarie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, cu propunere de arestare preventivă. Acum rămâne de văzut cum va aprecia procurorul propunerea şi dacă o va înainta, mai departe, instaţei.
C.MIRCEA
1. Care piata centrala?
2. Cum sa le fie frica daca nimeni nu ia nicio atitudine? Nici politistii locali (care patruleaza linistiti in masinile lor), nici oamenii de rand carora le e frica sa intervina.
3. Cand termina primaria proiectul ala cu orasul inteligent? Poate inteligenta asta urbana o sa-i prinda si pe hoti, si pe agresori, si pe tupeistii de tot felul.