Acasă ACTUALITATE CODUL PORTOCALIU a fost prelungit 24 de ore şi extins la aproape...

CODUL PORTOCALIU a fost prelungit 24 de ore şi extins la aproape tot teritoriul României

0:00

Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit cu mai bine de 24 de ore avertizarea COD PORTOCALIU, de furtuni puternice, emisă sâmbătă, 13 iunie, şi a extins-o la aproape întreg teritoriul României. Noua avertizare este valabilă în intervalul 14 iunie, ora 13:00-15 iunie, ora 3:00. Cinci judeţe din sudul ţării şi municipiul Bucureşti sunt avertizate cu COD GALBEN.

CODUL PORTOCALIU a fost prelungit 24 de ore şi extins la aproape tot teritoriul României, ZCH NEWS - sursa ta de informații„În după-amiaza zilei de duminică (14 iunie) și în prima parte a nopții de duminică spre luni (14/15 iunie), în Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, Moldova și, local, în Muntenia, Dobrogea și Oltenia vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50-80 l/mp. Vor fi căderi de grindină de medii și mari dimensiuni, vijelii, intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 70-80 km/h) și frecvente descărcări electrice. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată”, menţionează meteorologii. Aceeaşi sursă mai precizează că, şi în cursul săptămânii viitoare, gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat în cea mai mare parte a țării. (M. CONSTANTINESCU; HARTA: ANM)

Exit mobile version