Acasă ACTUALITATE COD GALBEN de ploi în Bacău, Neamţ şi Suceava

COD GALBEN de ploi în Bacău, Neamţ şi Suceava

0:00

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, 20 august, COD GALBEN de „ploi însemnate cantitativ” pentru judeţele Bacău, Neamţ şi Suceava.

COD GALBEN de ploi în Bacău, Neamţ şi Suceava, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAvertizarea este valabilă în intervalul 20 august, ora 23:00 – 21 august, ora 23:00. „La munte, în Maramureș, Transilvania și în vestul Moldovei, cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și, izolat, 40-50 l/mp”, informează ANM.

ANM a emis şi o avertizare de „instabilitate atmosferică” şi „răcire accentuată” valabilă de pe 20 august, ora 18:00 până pe 22 august, ora 8:00, afectată fiind întreaga ţară.

„Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse și descărcări electrice. Astfel de manifestări vor fi în seara zilei de diminica (20 august) și în noaptea de duminică spre luni (20/21 august) în regiunile vestice și nord-vestice, iar pe parcursul zilei de luni (21 august) și în noaptea de luni spre marți (21/22 august) în zona de munte, în centrul țării și local în est și în sud. Cantităţile de apă vor depăşi frecvent 15-20 l/mp și vor fi condiții de grindină. Vântul va avea intensificări temporare în regiunile estice și de sud-vest, dar și în timpul ploilor, când va putea lua aspect de vijelie. Temperatura aerului va scădea accentuat, la început în vest, centru și nord, apoi și în restul teritoriului, vremea devenind răcoroasă”, potrivit ANM. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: ANM)

Exit mobile version