Printre măsurile de relaxare propuse, în cazul localităților unde incidența cazurilor de coronavirus în ultimele 14 zile este de cel mult 2 la mia de locuitori se numără:
- organizarea de activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 75.000 de persoane, cu obligativitatea purtării măștii de protecție;
- organizarea de evenimente private (nunți, botezuri), să fie permisă, cu un număr de maximum 400 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană;
- organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații închise sau deschise să fie permisă cu participarea spectatorilor până la 75% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minim 1 m între persoane;
În cazul tuturor acestor măsuri, la evenimentele menționate mai sus pot participa persoanele vaccinate vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
De asemenea, este propusă desfășurarea activității din baruri, cluburi, discoteci și săli de jocuri la capacitate maximă, doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
Documentul complet, publicat de G4 Media, îl puteți citi mai jos.
CNSU relaxare 1 augustVlad B.