A absolvit Şcoala militară de ofiţeri de artilerie „Ioan Vodă” Sibiu în 1989 şi a fost repartizat la Constanţa, iar după câteva luni armurierul de la Poliţia Neamţ a ieşit la pensie şi a rămas locul liber. Ciprian Dumitrache a avut, astfel, ocazia să se întoarcă acasă şi de atunci se ocupă cu armele poliţiştilor nemţeni. E maistru militar, dar de când poliţia a fost demilitarizată a devenit agent. Are 48 de ani, este de un calm desăvârşit şi îşi face treaba cu atenţie şi cu răbdare. Nici nu s-ar putea altfel pentru că, după cum spune singur, „în meseria asta nu poţi greşi a doua oară”.
Ciprian Dumitrache este în poligon, atunci când sunt trageri, pe teren – la subunităţile din tot judeţul, unde verifică pistoalele, sau în micul său atelier din curtea poliţiei, unde desface armele, le înlocuieşte piesele defecte şi le asamblează la loc. Culmea – deşi munceşte zi de zi cu arme de foc, singura puşcă de vânătoare pe care a avut-o acasă, proprietate personală, a vândut-o, după ce-a ţinut-o ani de zile într-o cutie şi n-a folosit-o niciodată. „N-a intrat microbul de vânător în mine şi n-am împuşcat nici un animal”, spune zâmbind. „Am vândut puşca, la sfatul soţiei, şi cu banii am plecat la mare”.
Cei mai mulţi poliţişti au în dotare clasicele pistoale Carpaţi model 1974, de calibru 7,65 mm. Unii se plâng că n-ar fi foarte performante şi trebuie să ocheşti la un metru de ţintă ca să nimereşti. Ciprian Dumitrache spune că lucrurile nu stau chiar aşa. Pistoalele Carpaţi nu sunt extraordinare, dar nici cele mai proaste de pe pământ, iar erorile se datorează faptului că au fost scăpate pe jos şi s-au dereglat. Poliţiştii de la judiciar şi cei de la intervenţie au în dotare arme Glock austriece sau pistoale Makarov ruseşti, ambele de calibru 9 mm. Modelul şi marca nu oferă, însă, „imunitate”. Absolut toate armele pot avea defecţiuni, cele mai multe din cauza uzurii. De aceea este esenţial ca, înainte de tragerile lunare, să fie verificate bucată cu bucată. „Cel mai frecvent apar probleme de la inelarea ţevii”, spune Ciprian Dumitrache.
„Glonţul se poate opri la jumătatea ţevii, iar următorul întâmpină acest «obstacol» şi se poate produce o explozie. Nu numai ţeava poate produce incidente, ci şi percutorul sau gheara extractoare. Cele mai frecvente greşeli pe care le fac poliţiştii sunt la mânuirea armamentului. Uită să scoată încărcătorul din pistol şi trag manşonul. Odată sistemul de siguranţă acţionat nu mai permite armarea, dar cartuşul ajunge în cameră. Omul este absolut sigur că nu are cartuş în cameră şi manevrează pistolul sigur pe el, dar se trezeşte că a tras aiurea prin tavan sau în podea. Alţii anunţă la tragere că sunt pregătiţi, dar ei n-au dezasigurat pistolul. Sau, dacă manşonul are uzură, rămâne în poziţia înapoi la ultimul catuş, trăgătorul scoate încărcătorul – sigur că l-a golit – şi nu ştie că are cartuş pe ţeavă. De aceea stau în spate şi număr fiecare lovitură. Am păţit aşa cu o doamnă, care s-a întors la 180 de grade cu arma în poziţie de tragere şi a raportat că a terminat. Am făcut un «tango» cu ea, pistolul a ajuns în direcţia ţintei, am tras şi abia atunci şi-a dat seama ce s-ar fi putut întâmpla. Accidente n-am avut, însă, niciodată, dar am trecut la milimetru pe lângă moarte la o tragere cu grenade. Un coleg a scos şplintul de siguranţă şi a scăpat grenada jos. Ştiam că am la dispoziţie 6 secunde, nu m-am gândit la nimic altceva şi am reuşit s-o recuperez şi s-o arunc. Nici acum nu ştiu dacă mi-a fost frică pentru mine sau mi-a fost mai frică pentru ceilalţi”.
În micul său atelier, în care nu intră oricine, armurierul Dumitrache face şi desface, repară, înlocuieşte, examinează şi curăţă pistoale. IGPR-ul îi asigură piesele de schimb, atâtea câte se mai fac, pentru că nici fabrica de la Cugir nu mai e ce-a fost şi şi-a tot restrâns activitatea. Când o armă este declarată complet depăşită, merge la casare. Adică este tăiată bucăţi şi trimisă la topit. La fel se întâmplă şi cu pistoalele descoperite în fostele linii de front din timpul războiului.
Vulpea – inamicul familiei
Dincolo de serviciu, Ciprian Dumitrache este un om care se bucură de viaţa la ţară. De 4 ani s-a mutat la Oanţu, Pângăraţi, unde şi-a făcut o casă în grădina bunicii. La început i s-a părut greu să facă „naveta” 15 kilometri, iar fiica lui cea mare s-a declarat de-a dreptul revoltată să locuiască la sat. Acum e studentă şi stă la oraş, iar el nu s-ar mai putea întoarce la bloc. S-a învăţat să crească găini şi să-şi împartă timpul între treburile de pe lângă casă, mezina familiei – care are 10 ani, şi îngrijirea celor doi câini şi a motanului, care este un răsfăţat. Mai nou, soţia – căreia îi place grădinăritul, şi-ar dori un solar în care să cultive roşii şi castraveţi. Aşa că are de lucru tot timpul. Şi stă cu teamă pentru că uliul şi vulpea îşi fac, anual, plan de „recoltă” din găinile lui. „Vulpea vine până aproape de coteţ, dar n-a reuşit încă să dea lovitura. Am legat un câine strategic şi o sperie. Dar am văzut-o pe fereastră cum dă târcoale, nu se descurajează”, povesteşte gospodarul Dumitrache.
Printre picături, Ciprian Dumitrache joacă volei şi mai face fotografii. Pasiunea pentru imagini şi diapozitive s-a transmis la fiica lui, care este în clasa a IV-a şi fotografiază orice prinde, de la flori, la avioane. Ea este singura din „cele trei fete” din viaţa lui, care s-a arătat interesată şi de arme. „Dacă ar vrea să facă tir sportiv, ar fi o idee, evident că aş sta în spatele ei s-o învăţ”.
Cristina MIRCEA
