”În data de 1 ianuarie s-au înregistrat 4 traumatisme ușoare, asistate la punctul de prim ajutor de pe pârtie, iar în data de 2 ianuarie încă 3 cazuri, din care cel mai important a fost un traumatism grav de membru inferior, cu posibile rupturi de ligamente, care a fost trimis direct la Iași”, a declarat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț.
”Un schior din Bacău, care nu purta cască de protecție a suferit un traumatism cranio-cerebral acut închis la un impact cu o crosă metalică. În jurul orei 16:00, pe pârtia de sanie, am înregistrat un accident mai grav: un bărbat din Iași, în vârstă de 70 ani, a fost lovit violent de o altă sanie și a suferit un traumatism cranio-cerebral acut deschis cu plăgi multiple hemoragice la nivelul feței și posibil fractură de pomete. Seara de 2 ianuarie s-a încheiat pentru echipa de intervenție din Durău cu o căutare și recuperarea a 4 turiști din Iași, rătăciți în zona Rupturi- Martin”.
Hotelurile din Durău au început să se golească încă din seara de 2 ianuarie, însă în stațiune au mai rămas turiști, care vor petrece pe munte și următoarele zile, împreună cu copiii lor, aflați încă în vacanță. (C.M.)