aleho
heidelbergcement

Polițiștii de la postul comunal din Săbăoani au întocmit un dosar penal pe numele unui cetățean francez, în vârstă de 50 de ani, pe care l-au oprit în trafic, în noaptea de 2 spre 3 septembrie, și au constatat că era băut. Etilotestul a indicat o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce indică aproximativ 1,5 în sânge. Cetățeanul respectiv a fost condus la spital, pentru a i se recolta probe biologice, el urmând să fie cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

În județul Neamț, zilnic sunt găsiți în trafic șoferi care au băut, asta în ciuda faptului că judecătorii pronunță, de regulă, pedepse cu închisoarea cu executare pentru astfel de infracțiuni. Mai ales dacă șoferul beat a provocat și vreun accident. Nu știm cazierul rutier al cetățeanului francez, dar sunt șanse mari să fi fost lovit de cameleonism și să se fi adaptat rapid obiceiurilor locului, neștiind că va avea ghinionul să fie prins. (C.M.)