Consilierii judeţeni vor dezbate la şedinţa ordinară de mâine, 28 februarie, un proiect de hotărâre referitor la construirea „Ansamblului Medieval Cetatea Neamţului – Trecut şi Viitor în Centenarul Marii Uniri”. Suma necesară depăşeşte 6 milioane de euro. Dincolo de titulatura pompoasă este vorba de documentaţia tehnico-economică pentru… construirea unui ascensor cu care se va putea ajunge în interiorul Cetăţii Neamţului. Proiectul mai face referire şi la construirea unui pavilion care să cuprindă o galerie de artă, o sală de conferinţe şi o platformă tip terasă. CJ Neamţ speră că va obţine finanţarea necesară de la Ministerul Culturii, având în vedere faptul că instituţia în cauză alocă bani anul acesta pentru evenimente sau proiecte dedicate Centenarului Unirii. Defalcat, doar pentru construcţia ascensorului ar fi nevoie de 3,6 milioane de euro, iar pentru pavilionul cultural medieval se preconizează costuri de 477.200 de euro (sumele nu includ TVA). Separat, în acelaşi proiect, mai sunt incluse reabilitarea, protejarea şi conservarea monumentului istoric şi refacerea conceptului expoziţional. Pentru acestea din urmă specialiştii din CJ Neamţ estimează cheltuieli de un milion de euro, respectiv 45.083 euro.
Cetatea Neamţului ar putea avea lift! Dacă alocă Ministerul Culturii bani!
0:00