Acasă ADMINISTRAȚIE Ceremonial militar și religios la Roman

Ceremonial militar și religios la Roman

0:00

Ziua Europei, Ziua Independenţei, proclamată în 1877 şi Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, 1945, sunt motive de sărbătoare pentru poporul român, în ziua de 9 mai.

Ceremonial militar și religios la Roman, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiCa în fiecare an, la Cimitirul Eroilor din Roman, s-a desfășurat un ceremonial militar și religios dedicat celor trei sărbătoriri. Au participat militari din Garnizoana Roman, veterani de război, reprezentanți ai partidelor politice, elevi și cadre didactice, conducerea Primăriei Roman, un sobor de preoți.

După slujba de veșnică pomenire, primul dintre vorbitori, părintele Ioan Bârliba, după o scurtă incursiune în istorie, a spus: „Noi nu am venit astăzi aici ca să mai scăpăm de o oră de clasă, ca să mai scăpăm de o oră de serviciu, am venit ca să-i cinstim pe cei care au făurit istoria acestei țări și care au făcut posibilă însăși existența noastră.”

Colonel inginer Petru Croitoru, comandantul Garnizoanei Roman, a spus, printre altele în speech-ul său: „În evoluția multimilenară a poporului român, evenimentele de la 9 mai 1877 și 9 mai 1945, precum și Ziua Europei se înscriu ca momente glorioase ale luptei românilor pentru libertate, unitate și independență.”

Primarul Romanului, Lucian Micu: „Această triplă sărbătoare precede sărbătoarea noastră, sărbătoarea Romanului. O comunitate binecuvântată, unde ne dezvoltăm după modele europene, o comunitate unde suntem independenți în gândire și în care suntem din ce în ce mai uniți și mai solidari. Dar ca acestea să fie posibile înaintașii noștri, care au pus viitorul nostru mai presus decât viețile lor, s-au sacrificat. Și de aceea, din când în când sau poate zilnic, trebuie să înălțăm câte o rugăciune pentru ei. Și eu, astăzi, aici, nu vreau să fiu decât un bun român, un bun romașcan.”

Ceremonialul a continuat cu festivitatea depunerii de coroane la  monumentul Eroului necunoscut și cu defilarea gărzii de onoare. (D. AILINCĂI)

Exit mobile version