0:00

Centrele Războieni și Păstrăveni premiate la Festivalul de teatru „D’ale lui Caragiale“ Ploiești, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiTrupa de teatru VOX a Centrului Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Războieni a obținut locul III la Festivalul național de teatru „D’ale lui Caragiale“ de la Ploiești, iar trupa Stark a Centrului pentru Recuperarea și Reabilitarea Persoanelor cu Handicap Păstrăveni a obținut premiul pentru „Cea mai originală interpretare“. Festivalul a fost organizat de Consiliul Județean Prahova, în perioada 15-16 iunie și s-a adresat persoanelor cu dizabilități, adulți și copii, reunind sute de participanți din toată țara.

Trupa VOX a Centrului Războieni, aflată la a treia participare la acest festival, a prezentat piesa de teatru „Capra cu trei iezi supraviețuitori” de Victoria Furcoiu, o parodie în versuri cu final fericit. Mesajul piesei, costumele, fondul muzical și prestația actorilor au impresionat juriul care a acordat trupei VOX premiul III la categoria „Cel mai bun spectacol”. Bogdan Ursache de la Centrul Războieni a fost desemnat „Cel mai popular actor ” pentru prestația sa în rolul lupului.

Centrul Păstrăveni a pus în scenă o piesă a lui Charlie Chaplin în limbaj mimico-gestual, interpretarea dulce-amară emoționând și impresionând totodată publicul și juriul, care au acordat astfel premiul pentru „Cea mai originală interpretare”.

Centrele Războieni și Păstrăveni premiate la Festivalul de teatru „D’ale lui Caragiale“ Ploiești, ZCH NEWS - sursa ta de informații„Aceste rezultate sunt rodul unor eforturi și a unei munci titanice. Fiecare replică și fiecare gest ce trebuie însușite de acești «actori» speciali implică, pe lângă talent sau pasiune, multă răbdare și tenacitate din partea personalului. Satisfacția este însă cu atât mai mare cu cât munca tuturor este validată de profesioniști, așa cum s-a întâmplat acum, la Ploiești. Pentru beneficiarii noștri aceste activități sunt nu doar o formă de terapie ci un mod frumos de a demonstra tuturor că prin perseverență și talent pot crea un plus de valoare și diversitate societății. Îi felicităm pe toți deopotrivă și suntem foarte mândri de reușitele lor!“, a declarat Marlena Panduru, director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț.

Centrele Războieni și Păstrăveni premiate la Festivalul de teatru „D’ale lui Caragiale“ Ploiești, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiParticiparea la festivalul de la Ploiești a fost un bun prilej pentru beneficiarii celor două centre nemțene să socializeze, să schimbe decorul și să se bucure de o binemeritată excursie. Pe drumul de întoarcere, trupele de actori amatori au poposit la Bușteni, Sinaia, și Brașov, bucurându-se de frumusețea locurilor, de aer liber și de savoarea unei călătorii de neuitat.

Angela Croitoru

Articolul precedentUrmările furtunii în Neamț: aproape 2.000 de familii nu au curent electric!
Articolul următorSpune NU drogurilor! – acțiune informativ preventivă a poliției nemțene
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.