Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) informează că traficul auto se desfăşoara cu dificultate din cauza ceţii pe mai multe artere rutiere din ţară.
Şi Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare COD GALBEN în acest sens, valabilă duminică, 21 ianuarie, până la ora 13:00. Avertizarea e valabilă în judeţele: Vrancea (zona joasă), Iaşi, Neamț (Roman, Cordun, Dulcești, Făurei, Gâdinți, Horia, Icușești, Ion Creangă, Săbăoani, Sagna, Secuieni, Tămășeni, Trifești, Valea Ursului), Bacău (zona joasă), Vaslui, Botoşani şi Galaţi.
„Se vor semnala: ceață ce determină scăderea vizibilității, local, sub 200 metri și izolat sub 50 metri. Fenomene asociate: depuneri de chiciură. Observaţii: fenomenul se va manifesta inclusiv pe E85, E58, E583, E581, precum și pe drumurile naționale și județene”, precizează ANM. (ZCH NEWS)