Toamna anului 2014 a fost deosebit de rodnică pentru un „împătimit de lectură”, criticul şi istoricul literar Constantin Tomşa, prin apariţia la editurile Crigarux şi Cetatea Doamnei a unui tom de referinţă: „Un dicţionar al literaturii din Judeţul Neamţ – de la copişti la suprarealişti – (secolul al XV-lea-2012)”. Şase veacuri „scotocite” de rigurosul cronicar pentru a expune pe simeza valorilor zeci de nume, şi mai ilustre, şi mai de pluton, crescute la umbra Ceahlăului mitic. Dacă se admite sintagma-ghilotină că fiecare literat este autorul unei singure cărţi într-o viaţă, atunci acest Dicţionar se va prezenta la „judecata de apoi” al literelor române ca piesa de rezistenţă a criticului. Gestul său este de mare generozitate şi sacrificiu de sine, hotărând să se dedice ani în şir cercetării operelor (molipsindu-mă de modestia maestrului… şi „operetelor”) condeierilor nemţeni de pe malurile Ozanei, Bistriţei, Tazlăului.
Şi pentru a nu fi bănuit măcar de parti-pris-uri localiste, Constantin Tomşa are capacitatea deontologică de a ataşa părerilor sale sinteză (niciodată exagerat laudative, dar nici încondeieri trufaşe), în afară de titlurile de autor, o colecţie de cronici apărute în diverse reviste literare, unde vei descoperi şi alte opinii. E o muncă de ocnaş, profesorului trecându-i prin faţa ochilor sute de mii de pagini scrise. Bacăul lui Bacovia, Iaşii Junimii şi Vieţii româneşti, Fălticenii lui Sadoveanu şi Lovinescu, sau Botoşanii Eminescului dau impresia unei reclame mai luminoase la parada valorilor, dar nici cu acest Creangă nemţean… universal nu poţi să nu te lauzi cu argumente copleşitoare. Cititorul are privilegiul de a urmări giuvaericalele Neamţului literar, într-o diversitate neaşteptată: de la umorul cosmic al humuleşteanului la comicul absurd al lui Grigore Cugler-Apunake din Roznov; de la spumoasele secvenţe din „Tulie Radu Teacă” ale lui Mironescu la best-seller-ul mondial „Ora 25” al preotului Constantin Virgil Gheorghiu (ecranizarea romanului, cu un Anthony Quinn memorabil, a avut un impact mai teribil decât al lui Ionesco, Cioran, Eliade, Istrati în epocă); se trece prin notabilii „clasicizaţi” Virgil Gheorghiu sau Ion Sofia Manolescu; nefiindu-i de loc indiferentă umbra Luceafărului la Agapia, Văratec, mănăstirea Bistriţa sau partidele de vânătoare şi pescuit (cerbi, lostriţe şi capodopere) ale lui Sadoveanu în liniştea sihastră a Vovideniei; simfonicul Hogaş, atât de apreciat de cel care a plasat acţiunea celebrei sale epistole la Piatra Neamţ, nenea Iancu Caragiale; viguroasa iar, la un moment dat, sfidătoarea şcoală de poezie, aş numi-o „durii de la Durău”: AAG (care va avea pretenţia să i se culeagă numele corect, Adrian Alui Gheorghe), Nicolae Sava, Vasile Baghiu, „cantonierul” Liviu Ioan Stoiciu; poeţi din toate azimuturile, cu operă şi premii literare , dar, relativ, ocoliţi de „boierii minţii” (a se citi „ai celor care mint”), ca Nicolae Boghian (un „Herr Culiţă” al Siberiilor metaforice”), Radu Florescu, Dorin Ploscaru, Ioan Vieru; critici de rezistenţă precum Cristian Livescu (ce titluri poate lansa rătăcitorul prin constelaţia Ipoteştilor şi galaxia diletanţilor, parcă ecou la „Simfonia fantastică” de Berlioz: „Voluptatea labirintului” sau „Întâiul Eminescu”!), Nicolae Ciobanu, Savin Bratu, Constantin Crişan, ieşenizatul Constantin Dram sau ofensivul Adrian G. Romila; consistenţii critici de artă Valentin Ciucă, Corneliu Ostahie, Lucian Strochi, Emil Nicolae; istoriograful literar Nicolae Scurtu; suprarealistul tragic Max Blecher (Heidegger şi Breton îi expediau scrisori la Roman) şi prozatorii Sergiu Dan, Constantin Munteanu, Virgil Răzeşu, Constantin Cucu; cum să nu pomenim şi de „prinţul reportajelor” Brunea-Fox sau musafirii dragi ai Neamţului Veronica Micle, Ibrăileanu, fraţii Teodoreanu, Zoe Dumitrescu Buşulenga? Parazitând munca sisifică a domnului profesor (la care se adaugă automat „cu dragoste”), am constatat o linie de clasament ca număr de personalităţi pe localităţi: Roman (46), Piatra Neamţ (45), Târgu-Neamţ (11), plus satele Borleşti, Tazlău, Blăgeşti. Conchizând: criticului Constantin Tomşa îi este dat să rămână „craiul de Ghindă” (oani) al unei literaturi în care şi aşii, şi „şeptarii” râvnesc mereu la potul gloriei.
Constantin ARDELEANU
