Constantin Ciocârlan, în vârstă de 75 de ani, din Grumăzești, este căutat de polițiști pentru că a plecat de acasă din ziua de 6 octombrie și nu s-a mai întors. Soția lui a anunțat poliția și a declarat că, în ziua respectivă, soțul ei a plecat să facă niște cumpărături de la un magazin din sat. Nu este pentru prima oară când bărbatul pleacă, dar de fiecare dată s-a întors după câteva zile.
”Poliţiştii au efectuat verificări în localitatea Grumăzești şi în orașul Târgu Neamţ, însă până în prezent bărbatul nu a fost identificat. Orice persoană, care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea bărbatului căutat, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112”, a precizat agentul șef adjunct Robert Costân, din cadrul Biroului de presă al Poliției Neamț. (C.M.)