Un concurs ce a prins rădăcini datorită inițiativei prof. de geografie Alexandru Iacob, de la ”Petru Rareș”, de altfel, coordonator al acestui proiect. Același dascăl care a coordonat echipa câștigătoare a premiului în valoare de 100.000 de dolari, la Gala Zayed Future Energy Prize 2015, desfăşurată în luna ianuarie la Abu Dhabi, în capitala Emiratelor Arabe Unite.
Potrivit dascălului, „evenimentul a fost dedicat progresului tehnic și impactului acestuia asupra societății și a constat într-un concurs național pentru elevi (înscris în calendarul Ministerului Educației) și conferințe tehnice susținute de cercetători, specialiști, cadre universitare etc.”
Anul acesta s-au înscris la competiție 30 de proiecte, din 13 județe, dintre care 25 s-au calificat în finală. În aceeași zi, au avut loc 5 conferințe, pe teme ca: energia regenerabilă, nanotehnologie, aplicații informatice în domeniul matematicii, medicină, rachetomodelism.
PREMII
Nr. crt.
|
Premiul | Denumirea proiectului | Școala
Elevi/Coordonator |
1 | I
2.000 lei
Originalitate Scaner 3D |
Utilizatori și utilizați de tehnologie | Colegiul Național „Dinicu Golescu” Câmpulung, Argeș
Minciună Alexandru, Măgureanu Vlad Nicolae, Ungureanu Ruxandra Andreea
Prof. Tatulea Maria |
2 | II
1.500 lei |
Gânduri despre viitor | Colegiul Național „Petru Rareș” P. Neamț
Podbereschi Pavel |
3 | III
1.000 lei |
Mate – Geo – Tehnologia: Trecut…Prezent…Viitor | Școala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu” București
Barbu Giorgiana, Zidărescu Iulia
Prof. Dîrloman Gabriela |
4 | Mențiune I
700 lei |
Fulgerele globulare. Un pas spre viitor | Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău
Hâncu Șerban
Prof. Coman Mariana |
5 | Mențiune II
500 lei |
Hkids | Colegiul Național „Gheorghe Asachi” P. Neamț
Crăcăoanu Constantin-Valentin, Mancaș Alexandra-Gabriela, Săcăreanu Emanuel-Mădălin, Stănoae Smaranda, Tanasă Daniela-Adriana
Prof. Olaru Cleopatra |
Sponsori: Consiliul Local Piatra Neamț, BRD Societe Generale, Logicad SRL, Valmedia SRL;
Parteneri: Colegiul Tehnic Forestier Piatra Neamț, C.N. „Gheorghe Asachi” Piatra Neamț, Asociația Euroavia Cluj-Napoca. (Marian TEODOROF)