* Lipsind mai mult timp din ţară („ai noştri tineri la Paris învaţă”), în anul 1928, Alexandru Philippide, fostul coleg mai mare de la Liceul Internat din Iaşi, îl întrebase pe Ionel Teodoreanu (pentru care metafora era un chiot) despre un bun scriitor, care dobândise între timp notorietate, ce părere are despre el ca om şi cum evoluase. Cu un cuvânt-imagine, prozatorul confecţioner de „Jucării pentru Lili” i-a definit deschiderea, adâncimea, sinceritatea, felul de a gândi: „e o prispă!”
* Antagonism între fraţii Teodoreanu, surprins cu ironie de N. Crevedia: „Bea întruna Păstorel, / Bea de seacă polobocul, / De ce bea? De ce? De focul / Limonadei lui Ionel!”
* Scriitorul Ionel Teodoreanu, într-un exerciţiu narcisistic, a instituit un premiu de 5000 lei, prin publicaţia „Universul literar”, pentru cea mai bună analiză făcută unui erou din ultimul său roman apărut. Pretext pentru Mircea Pavelescu să-l încondeieze: „Pe când era drăguţ şi june / Scriind romane, Ionel / Făcea afaceri foarte bune. / Dar azi, când s-a sluţit niţel, / Ca să-l citeşti, plăteşte el”.
* Cu trei zile înainte de a muri, la 3.04.1954 (când Bucureştii erau sub nămeţi, iar fiii săi gemeni împlineau 33 ani), Ionel Teodoreanu avusese un coşmar, care îl determinase pe el, prozatorul liric, să scrie un poem halucinant, „Zidul”, în care îşi prevestise sfârşitul: „Sporeşte-n îngheţ chiar sângele vieţii. / Inima simte gheţarul cu aripi / cum cade / ş-apasă / strivind… ”Numerologic, suma cifrelor datei morţii sale e 26, multiplu de 13… Parcă anticipând căderea în disgraţie, peste viitoarea jumătate de secol, prin persiflarea „medelenizării”, Ionel Teodoreanu ne-a dat în volumul memorialistic „Masa umbrelor”, cheia în care trebuie citită „florentina”-i scriitură: „Zarzărul literaturii mele nu e metaforă sau obsesie în floare (cum crede oţetul bieţilor deştepţi), ci dorul de zâmbet ale unei grele melancolii”.
* Autorul celei mai întâlnite sintagme despre capitala culturală a Moldovei este memorialistul Ionel Teodorean, după mărturisirea din „Masa umbrelor”: „Dulce târgul Ieşilor, cum nu-i spun decât eu”. Splendidă formulare „medelenistă”: „Iaşul nu mai e acolo, Iaşul e atunci”…
* Făcând practică la Tribunalul Mare, viitoarea vestită avocată Paula Iacob a fost impresionată de pledoaria formidabilă a unui pledant la bară. „Nu vă supăraţi, m-a impresionat discursul dumneavoastră, cum vă numiţi?” „Ionel Teodoreanu”. „Autorul romanului «La Medeleni»?” „Da… Dar şi a lui «Zdrulă şi…” nu mai spun cum. Ştiţi de ce l-am numit astfel? Ca să le provoc dificultăţi celor care s-ar fi lăudat că l-au citit pe «Zdrulă şi Puhă»”…
* Ibrăileanu nu numai l-a cultivat pe Ionel Teodoreanu, dar i-a reproşat abuzul de metafore: „Uite cum scrie Lev Tolstoi. El nu se împiedică de imagini”. Peste puţin timp, a apărut „în ediţie revăzută şi adăugită” un alt prozator metaforic, într-un alt registru şi context literar, Fănuş Neagu. Cei care se delectează cu aceste giuvaieruri de limbă română în sine (torpilând filonul tolstoian al prozei) sunt mari colecţioneri de frumuseţe narativă.
* Ionel Teodoreanu, avocat celebru în epoca interbelică (descinzând dintr-un tată şi bunic tot avocaţi), atunci când îi trecea prin minte subiectul unui nou roman, îi mărturisea prietenului ieşean, poetul George Lesnea: „Dragă Lesnea, o să cad cloşcă”. Dar mereu nu-i ajungea timpul din cauza profesiei: „De-aş avea timp să scriu”.
* În anul 1942, având o permisie din armată, poetul George Lesnea s-a deplasat până la Ştefăneşti, la via poetului Ion Pillat, unde se refugiase prietenul din Iaşi, Ionel Teodoreanu. Acolo, în compania unui vin de clasă, atmosfera deprimantă din tren a fost dată uitării. Mare iubitor de poezie, Ion Pillat l-a rugat pe vestitul traducător să-i recite din Esenin. O, voi anii, anii…
* Părăsind Iaşii, scriitorii n-au cunoscut fastul la care râvniseră. La plecarea în capitală, Colegiul Avocaţilor l-a sărbătorit pe Ionel Teodorenu la hanul „Trei sarmale”. Discursuri patetice şi Ionel plângând. Avea să moară într-o viforniţă, în anul 1954, fiind îngropat cu hainele pe care le avea pe el. La Iaşi, s-ar fi ascuns de ger la „Bolta rece”…
