Sute de utilaje ale Direcției Regionale Drumuri și Poduri Iași au acționat azi noapte și azi dimineață, 23 ianuarie, pe toate drumurile naționale din județele Neamț, Bacău, Suceava, Iași, Botoșani și Vaslui, împrăștiind sute de tone de nisip și sare, astfel încât carosabilul să fie sigur pentru participanții la trafic.
Carosabilul este umed și ninge slab în Neamț, Iași și Vaslui, umed alternând cu zăpadă frământată de 1-2 cm pe DN 2G în județul Bacău, vizibilitatea este bună.
Precauție mărită în județul Suceava unde se manifestă viscol la nivelul solului, cu vânt din sector nord-nord-vest cu viteze de până la 30 de km/oră. Temperaturile sunt de -3, -4 grade în majoritatea regiunii.
Angela Croitoru