Populația vulnerabilă va primi, de anul viitor, carduri de energie în valoare de 1.400 de lei. Ministrul Investițiilor, Marcel Boloș, a explicat că, în fiecare tranșă, vor fi câte 700 de lei, fiind avute în vedere toate formele de consum energetic, electric, termic în sistem centralizat, gaze, butelie, păcură, peleți sau alte materiale de încălzire. Banii din prima tranșă ar trebui să vină în februarie 2023, pentru a acoperi cheltuielile energetice din primul semestru, iar alți 700 de lei se vor acorda în septembrie, pentru al doilea semestru.
a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani şi ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum si pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă şi ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
b) persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
c) familiile beneficiare de alocaţie de susţinere a familiei, în conformitate cu Legea nr. 277/2010, cu modificările şi completările ulterioare;
d) familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare.