Acasă BACĂU Carambol cu 3 maşini provocat de un pietrean

Carambol cu 3 maşini provocat de un pietrean

0:00

Carambol cu 3 maşini provocat de un pietrean, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUn bărbat, de 35 de ani, din Piatra-Neamţ, a provocat un carambol, în seara de 30 iulie, în afara localităţii Buhoci, judeţul Bacău. El a depăşit un autobuz, într-o zonă în care această manevră este interzisă, şi la revenirea pe banda lui de mers a intrat într-o maşină, condusă de un bărbat, de 50 de ani, din Bacău. La rându-i, autoturismul de Bacău a intrat în maşina din faţa sa, care era oprită la intersecţie, cu intenţia de a vira la stânga, pe Drumul Judeţean 252. La volanul maşinii care staţiona se afla o femeie de 45 de ani din satul Buhocel.

“În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a primului conducător auto, de 35 ani, care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Bacău”, se arată în buletinul de presă al IPJ Bacău.

“Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în toate cazurile. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”. (ZCH NEWS)

Exit mobile version