Poliţiştii din judeţul Suceava au descoperit un cămin ilegal de bătrâni în comuna Sadova. În baza mandatului emis de Tribunalul Suceava, ei au derulat, joi, 18 mai, două percheziții la imobilele unei femei, de 43 de ani și a unui bărbat, de 46 de ani, din comuna amintită. Surprizele nu s-au lăsat aşteptate…
Cu ocazia perchezițiilor, la care au participat polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Suceava și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au fost identificate și ridicate două laptopuri, o tabletă, un memory stick, mai multe documente originale și copii, precum și 3.840 de lei și 10 euro. Polițiștii au solicitat şi prezența reprezentanților instituţiilor care au atribuţii de autorizare: DSVSA, DSP, ITM și ISU, care au efectuat controale de specialitate.
S-a întocmit dosar penal „sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități”. (ZCH NEWS)