Într-un raport de activitate semnat de Agenția pentru Protecția Mediului Neamț pentru anul 2013, apar, pe lângă semnalările curente și obligatorii și o serie de probleme cu care doar instituțiile statului din România par să se confrunte.
“S-au întâmpinat dificultăţi în operarea staţiilor datorită lipsei resurselor financiare pentru întreţinerea şi repararea echipamentelor defecte de la cele trei staţii automate de monitorizare a calităţii aerului şi lipsa combustibilului pentru deplasarea la cele trei staţii”.
Norocul nostru este că Neamțul stă încă bine când vine vorba de calitatea aerului. Conform prevederilor Legii 104/2011 privind calitatea aerului, sunt permise 35 depăşiri anual la indicatorul pulberi în suspensie PM10. Noi am înregistrat doar 30 de astfel de depășiri, după cum urmează: “Depăşiri ale concentrației maxime admise de pulberi în suspensie, înregistrate în 2013:
* Staţia NT1 – 19 depăşiri a concentraţiei maxime admisibile la indicatorul pulberi în suspensie PM10 măsurat gravimetric prin metoda de referinţă;
* Staţia NT2 – 6 depăşiri pentru indicatorul PM10, măsurat continuu prin metoda nefelometrică. Metoda de referinţă pentru determinarea PM10 este metoda gravimetrică, dar staţia NT2 nu este prevăzută cu echipament pentru astfel de determinări.
* Staţia NT3 – 5 depăşiri a concentraţiei maxime admisibile la indicatorul pulberi în suspensie PM10 măsurat nefelometric;
La indicatorii SO2, CO, BTX nu s-au înregistrat depăşiri”, se arată în raportul de activitate a APM Neamț pentru anul 2013. (I.H.S.)
Unde sunt instalate statiile NT1, NT2 si NT3?