ANAF NtAgenția Națională de Administrare Fiscală anunță că în această lună termenul limită pentru depunerea declarațiilor fiscale este data de 25. Cei care au întocmit documentele le pot depune și mai devreme, important fiind să nu fie depășită data limită stabilită prin calendarul obligațiilor fiscale lunare. Până la sfârșitul săptămânii viitoare trebuie depus Formularul 100, Declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat, precum și Formularul 112, Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, pentru luna precedentă sau trimestrul precedent, în funcție de perioada de raportare.

Finanțiștii așteaptă până la termenul stabilit și Declarația privind veniturile sub formă de salarii și asimilate salariilor din străinătate obținute de către persoanele fizice care desfășoară activitate în România, Formularul 224, dar nu trebuie uitată depunere Decontului de taxă pe valoarea adăugată și Decontul special de taxa pe valoarea adăugată pentru luna precedentă, Formularul 300 și Formularul 301. Mediul de afaceri trebuie să completeze și Declarația privind sumele rezultate din ajustarea/corecția ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată, Formular 307 și Declarația privind taxa pe valoarea adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat – Formular 311.

Printre declarațiile fiscale care trebuie depuse până cel mai târziu la data de 25 aprilie se numără și Formularul 390 VIES – Declarația recapitulativă privind livrările, achizițiile sau prestările intracomunitare, Formularul 208 – Declarația informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietății imobiliare din patrimoniul personal, aferent lunii precedente (obligația notarilor publici), precum Cererea de restituire a accizelor în cazul vânzărilor la distanță, pe trimestrul precedent (obligația contribuabililor pentru livrările efectuate în cadrul vânzării la distanță).

(G. S.)

Articolul precedentPapa Francisc a murit la 88 de ani
Articolul următorFOTO. Un autoturism electric a luat foc după ce s-a răsturnat
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.