La faţa locului au ajuns poliţiştii criminalişti şi câinele poliţist MIF din cadrul Poliţiei Oraşului Hârlău cu conductorul său ag. şef principal Chitic Dănuţ Gabriel. Câinele poliţist, specializat în prelucrarea urmelor umane, a luat de îndată, urma bănuitului de comiterea faptei, conducând poliţiştii la domiciliul acestuia. Fiind adus la cercetări de către poliţişti, în urma probatoriului administrat în cauză, bănuitul comiterii faptei, un bărbat, de 46 ani, din comuna Cucuteni, a recunoscut săvârşirea furtului. La finalizarea cercetărilor, dosarul penal urmează a fi înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi cu propuneri legale.
Traseul unui c âine de serviciu folosit în M.A.I., de la vârsta de 3 luni, când tineretul canin este distribuit conductorilor aparţinând unităţilor teritoriale de poliţie în cadrul unui curs de iniţiere, la Şcoala de dresaj câini din Sibiu, prin care viitorii conductori îşi însuşesc primele noţiuni despre despre îngrijirea, hrănirea şi predesajul canin. Odată ajunşi la maturitate, împreună cu conductorii lor, câinii revin la şcoală, unde participă la cursuri de calificare cu durata cuprinsă între 3 şi 6 luni. La finalul cursurilor cuplurile om – câine se întorc la unităţile de care aparţin, punând în practică tot ceea ce au învăţat pe timpul cursurilor de pregătire. (Compartimentul de Relații Publice al IPJ Iași)